File de jurnal

Azi dupa cateva zile siberiene a mijit soarele si brusc odata cu el a adus cum spun englezii,,a flicker of hope,,.Tot timpul am simtit o atingere divina,in momentul cand apare pe cer, nu degeaba egiptenii si probabil si altii aveau un cult pentru soare avand chiar zeitati ale luminii.Lumina asociata cu soarele reprezenta pentru romantici cunoasterea si ceva mai brutal:ratiunea.Dar soarele are si o functie mistica,reprezinta aproape un mesager al divinitatii sau chiar divinitatea insasi.Astazi am simtit ca toata suferinta mea,dealminteri inutila si egocentrista(Ma autocompatimesc cat de persecutata am fost eu de monstrul Razvan,scapand din vedere ca a fost un act constient in care m-am complacut si mai grav, desi am primit cartonase rosii m-am incapatanat sa raman ancorata in idila fictiva).Ma intreb ce doare mai mult la despartire?Pai,obisnuinta ar fi una chiar si atunci cand lucrurile par sa scartaie,omul fiinta in mare comoda se gandeste ca participat la multe lucruri alaturi de fiinta considerata iubita, ca ii leaga amintirile,prietenii comuni poate chiar niste copii, facandu-i cadou o mare parte din propria adolescenta sau chiar tinerete acelei persoane.Mai este si o dimensiune psihologica mai dureroasa,planurile in care ai inclus persoana,adica nu persoana ca atare ci proiectia ta asupra persoanei,autosugestia!(Rari sunt cei care chiar ii apreciaza pe ii adora pe acele fiinte dragi asa cum sunt nu cum isi inchipuie ei ca sunt).Si acest cocktail de intamplari,impresii,proiectari nu poate duce decat intr-o singura directie la suferinta sigura.Am observat din ,,experienta mea de om mare,, ca suferinta nu e cuantificabila si ca simpla contemplare si lamentarea sunt o forma de lasitate sinonime cu resemnarea.Suferinta este un fel de ,,intriga,, epica ,un moment crucial,poarta catre noi experiente,catre noi orizonturi,e iesire dintr-o stare nociva si trebuie sa-i fie recunoscator pentru ca te propulseaza cu siguranta catre ceva mai bun vezi mentalitatea:Avem o problema ei bine si cum o rezolvam?In concluzie,oricat de sinistru ar suna omul n-are nevoie neaparat de o persoana iubita alaturi,trebuie sa se aiba pe sine si inca ceva un sprijin spiritual,nu te duci cu persona iubita de mana pe lumea cealalta,nu te nasti cu aceea pesoana starea de comuniune este provizorat,in rest suntem singuri cu frustrarile noastre.....

,,Intoarcerea din Iad!,,

Se pare ca indiferent de vointa individuala sau controlul asupra vietii care nu este nici pe de parte total,lucrurile iau o intorsura din cele mai neasteptate directii,dar ca asta se intampla este semnul suprem al interventiei divine.Stiu ca voi fi acuzata de glas fanatic religios,insa asta e fenomenul din pacate oricat de stereotipic ar fi lucrurile se intampla altfel decat asteptarile noastre,altfel totul este un hazard interminabil care nu poate decat-l indeparteze si mai rau de traseul sau socio-profesional si de lucrurile cu adevarat importante.Eu mi-am pierdut 5 ani din viata alergand in zadar dupa 1 himera care himera s-a retras discret nu inainte de preavize, de presara venin si provoca durere de nesuportat fizica si spirituala.Aceasta piaza rea nu este altul decat un anume domn R,cum ii face placere sa se autointituleze ,,persoana distinsa,, tocmai pentru ca ceilalti vad ce am vazut la 17-18-19 si mai tarziu pana acum la inaintata varsta de 21 de ani, suprafata,aparenta de om altruist, preocupat direct de suferinta individuala nu numai prin empatie,dar cu ajutor imediat financiar,sfat bun si tot arsenalul filantropic necesar pentru persuasiune.Intr-un fel acest,,divort,, nu este decat o eliberare necesara,pentru ca acest ,,personagiu,, nu este decat un furnizor de energii si emotii negative.

,,Amintiri din casa mortii!,,

In ciuda cu aluzii dostoievksiene cel putin in privinta titlului,ceea ce urmeaza sa spun nu tine atat de memorii din inchisoare ci de lucruri mai putin grave,dar care te traumatizeaza suficient.Stiu ca sunt la moda proza de tip jurnal asa ca nici eu nu mi-am propus sa fac exceptie si am sa abordez o tema mai putin importanta chiar clicheatica familia si cat de importanta este ea in evolutia sau distrugerea unui caracter.Ma voi opri la ultimul exemplu.Pentru multi relatia mama-fiu/fiica este o relatie antagonica dragoste-ura,ce are aveti insa doar de a doua dimensiune,cea de tip kafskian.Relatia cu mama a fost mereu in cazul meu una dificila,chiar proba de rezistenta,n-am fost niciodata la inaltimea pretentilor einici pe linie spirituala(Prietenii stiu de ce)nici de caracter nici socio-profesionala de niciun fel.Ea n-a inteles niciodata si nici nu va intelege vreodata ca o atitudine de tip dictatorialo-habotnic nu duce la niciun rezultat ci mai mult naste brese intre autoritate parentala(am folos din-adins termenul) si copii, brese uneori de nestrabatut.Cu timpul am invatat ca firea mea razvratita mostenire paterna nu e compatibila cu cea docila impusa de religie si de aici drept urmare si dezastru conflicte.Am descoperit ca nu ma implineste refugiu in credinta forma extrema,asta nu poate fi decat mostra de slabiciune din partea cuiva(nu credinta in sine ci exagerea ei,cei care au ajuns sa confunde religia cu morala),la mine s-a ajuns in situatia in care asta constituie un obstacol si am ajuns sa-mi doresc si sa fac tot posibilul sa pararesc cat mai curand,,cuibul,, pentru a savura aerul unei cat de cat normalitati.Nu se poate trai sub un acoperis cu persoane habnotnice care fac din orice esec prilej de acuze exagerate si uneori nefondate,care pun la indoiala calitati reminisciente ereditare si care te umilesc si au dispozitii schimbatoare,persoane care prevestesc zilnic ca vine sfarsitul lumii(e cazul tatalui vitreg,matematician ratat dupa propria caracterizare)si care considera rugaciunea si telefonatul diferitilor calugari drept panaceu universal.Se spune sa-mi fie cu iertare,ca nu este de stat printre,,nebuni,, risti sa ajungi ca ei si n-am de gand sa ajung ca personajul din Maestrul si Margareta din Bulgakov sa rostesc:,,Alo,sunt Berlioz si va sun de la balamuc!,,...